Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, a lansat o critică dură la adresa Comisiei Europene, solicitând acoperirea costurilor pe care țara sa le-a suportat pentru protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene. Ungaria susține că aceste costuri au ajuns la aproximativ 2 miliarde de euro, bani cheltuiți pentru a proteja spațiul Schengen, fără a primi o contribuție semnificativă din partea UE.
Declarația vine în contextul în care Germania a anunțat recent planuri de închidere a frontierelor și introducerea unor controale mai stricte pentru a combate migrația ilegală. Aceste măsuri marchează o schimbare semnificativă în politica de frontieră a Berlinului, care anterior susținea o politică a „ușilor deschise”.
Gergely Gulyás, șeful de cabinet al lui Orbán, a declarat într-o conferință de presă că Ungaria este pregătită să dea în judecată Comisia Europeană, subliniind că alte state membre au beneficiat de acoperirea completă sau parțială a cheltuielilor pentru protecția granițelor Schengen.
„Ungaria a cheltuit 2 miliarde de euro în ultimii ani pentru protecția frontierelor spațiului Schengen, fără să primească niciun sprijin semnificativ din partea UE”, a spus Gulyás.
Orbán a susținut că măsurile Germaniei, care vor intra în vigoare începând cu 16 septembrie și vor dura inițial șase luni, confirmă corectitudinea poziției sale. În 2015, Orbán a fost primul lider european care a declarat că, dacă UE nu impune respectarea legislației comunitare și a Acordului Schengen, sistemul Schengen va colapsa.